Se spune că în 1899 a fost o cotitură a vremurilor, că în bezna ca melasa au început să apară fulgere întretăiate, fără legătură şi fără continuitate, intermitenţe interioare ale unor noi impulsuri şi vechi utopii. Socialişti utopici, bolşevici, narodnici, menşevici, aceşti purtători de noi-vechi impulsuri spre egalitate, fraternitate, libertate aveau să înainteze în anii premergători revoluţiei din 1917 printr-o lume care se schimba radical şi definitiv. Cum răzbăteau aceste frânturi de trecut digerat şi de viitor nesigur în conştiinţele unor tinere femei de atunci, precum Aleksandra Kollontai, prima femeie ministru (dar şi comisar) în guvernul lui Lenin, sau feminista Inessa Armand, iubita aceluiaşi Lenin? Cum se despărţeau acestea de reflexele mic-burgheze ale unei discipole liberale, de vechile obişnuinţe sentimentale ale iubirii conjugale, de deprinderile vieţii domestice ale unei mame şi soţii? Cum vedeau viaţa frustă a muncitorimii (inclusiv a muncitoarelor sexuale) pe care n-o ştiau şi câtă cunoaştere a naturii omeneşti, în genere, puteau avea ca tinere de familie bună, ţinute sub obroc? lată câteva întrebări complicate la care Paula Erizanu încearcă să răspundă, cu talent şi curaj, în acest prim volum al docudramei  Ard pădurile . (Simona Sora)