Spre miezul nopții, la primele semne de viscol, la secție sună un telefon. Locotenentul Dumitrașcu răspunde. O femeie „în vârstă și bolnavă, cu glasul sugrumat, cere sprijin: „Miliția…? Ajutor! Salvați-mă, oameni buni… sunt plină de sânge… Mor… Oameni buni…. Convorbirea se încheie. Misterioasa întâmplare declanșează o acțiune pe muchie de cuțit.
Un deliciu pentru oricare cititor, cartea Rodicăi Ojog-Brașoveanu te provoacă să elucidezi
o enigmă cu dus și-ntors și-ți deschide apetitul pentru mai mult.   „Îl întrerupse telefonul. Aflat în picioare, locotenentul Dumitrașcu ridică receptorul. — Da, miliția... Un glas vătuit – femeie în vârstă și bolnavă, califică reflex Andrei – repetă, încercând parcă să se asigure: — Miliția... ? Ajutor! Salvați-mă, oameni buni... Andrei, tulburat – glasul îi transmisese instantaneu panica – se bâlbâi: — Ce s-a întâmplat?... Cum vă numiți?... [... ] — Sunt plină de sânge... mor... Oameni buni... Convorbirea se întrerupse. Andrei, tulburat peste măsură, rămase cu receptorul în mână. Strigă de câteva ori alo! Traian își reveni primul.