Pentru că adesea mi-e teamă să port în inimă, port pe brațe. Și brațele îmi devin prea grele uneori și atunci scap pe jos, pe podea, pe asfalt ori în iarbă, bucățele din ce ar fi putut fi. Și ce cade pe pământ reavăn încolțește, crește și mă împresoară. Și știu că voi scăpa din strânsoare doar atunci când mă voi decide să ridic la piept toate posibilitățile. Apoi, ceea ar fi putut fi devine posibil și inimă mea, acum curajoasă, poate atât de ușor să separe și să păstreze binele, încât mă întreb adesea: de ce m-oi fi temut în trecut?-Autoarea