„ Am trăit intens şi am scris puţin. Am celebrat viaţa ca pe o sărbătoare continuă. Oamenii pe care i-am cunoscut m-au făcut să respir sub cerul unei fascinaţii permanente. Prietenii evocaţi poartă câte un coş cu daruri: sunt întâmplările care mă leagă de fiecare. Prin aceste memorii am încercat să ies pentru o clipă de sub cascada timpului şi să-mi întorc privirea spre izvoare. Scoase la lumină, acestea mi s-au arătat limpezi şi calde, dătătoare de viaţă. Ficţiunea ia o pauză şi realitatea iese din ape, ca o zeitate impudică şi surâzătoare. Trecutul devine prezent şi povestea se îngână cu legenda. E un popas odihnitor: imaginaţia se va aprinde din nou. – Şerban Tomşa