„Și cum ajung în iarmaroc, încep a mă purta țanțoș printre oameni, de colo până colo, cu pupăza-n mână, că doar și eu eram oleacă de fecior de negustor. Un moșneag nebun, c-o vițică de funie, n-are ce lucra?
– De vânzare ți-e găinușa ceea, măi băiete ?
– De vânzare, moșule !
– Și cât cei pe dânsa ?
– Cât crezi și dumneata că face !
– Ia, adu-o-ncoace la moșul, s-o drămăluiască ! 
Și cum i-o dau în mână, jav ra dr ac ului se face a o căuta de ou și-i dezleagă atunci frumușel ața de la picior, apoi mi-o aruncă-n sus, zicând: „Iaca poznă, c-am scăpat-o !„ Pupăza, zbârr ! pe-o dugheană și, după ce se mai odihnește puțin, își ia apoi drumul în zbor spre Humulești și mă lasă mare și devreme cu lacrimile pe obraz, uitându-mă după dânsa ! Eu atunci, haț ! de sumanul moșneagului, să-mi plătească pasărea…