„ Autorul lui Ion și al Răscoalei , al atâtor nuvele cu subiecte rustice, nu-și dezminte principala preocupare tematică; provenit dintr-o familie cu rădăcini adânci în lumea țărănimii ardelene române, îi închină întâiul discurs academic cu evlavie. Însă, totodată, romanul Amândoi , prin contrast, e din mediul urban de provincie, nu atât un roman cu tematică socială – cum își obișnuise cititorii –, ci polițist cu profunzimi abisal-instinctuale, luându-i pe neașteptate pe criticii literari ai timpului. Este ultimul său roman, ultimul cântec epic de lebădă.
Subiectul romanului Amândoi e departe de a fi alambicat, cu căutări absconse, cum arată țesătura romanelor polițiste de gen.
În fond, personajul principal – Solomia Ionescu – este cea în jurul căreia gravitează acțiunea centrală, dar și celelalte acțiuni colaterale.
Mai profund în analiza literară a romanului Amândoi , încă din anul apariției, Vladimir Streinu considera că prin această scriere s-a îndreptat către satira romanului polițist și că dacă, după obiectivitatea-metodă a lui Dostoievski și, respectiv, Stendhal, personajele lor sunt de tip dostoievskian și stendhalian, după obiectivitatea-natură, specifică lui Tolstoi și, respectiv, Balzac, pentru că la ei nu întâlneau personaje-sumă, care să-i reprezinte pe scriitori, ci societatea, personajele lui Liviu Rebreanu se încadrează în categoria ultimă: personajele lui sunt de dimensiuni tolstoiene/balzaciene. - Mircea Colosenco