Petunia are acasă tot ce-i trebuie, dar lumea e mult mai mare decât ograda în care locuiește alături de celelalte animale. Dacă iarba de pe dealul acela din depărtare e altfel, mult mai verde și mai gustoasă, decât cea care crește aici, pe lângă gard? În lumea cea mare și necunoscută sunt și primejdii. Petunia alege să plece și e cât pe ce să fie prinsă de sălbăticiunile pădurii. Să pleci în necunoscut sau să rămâi acolo unde ești? Să vrei ceva mai bun sau să te mulțumești cu ce ai? Nu este deloc ușor să găsești un răspuns la astfel de întrebări. Această nouă aventură a Petuniei nu-și propune decât să ne pună pe gânduri, ca orice poveste bună.   Petunia nu mânca niciodată ce i se dădea. Poate ceilalți primesc ceva mai bun, credea ea și mereu lua din mâncarea prietenilor săi. Nici de iarba din ogradă nu se atingea niciodată. Ciugulea numai de pe pajiștea învecinată, strecurându-și capul prin gard. Petuniei, o gâscă neștiutoare și cam prostuță, nu-i plăcea deloc ce avea la ea acasă. Își dorea altceva.   — Of, of, zicea ea uitându-se printre ulucile gardului la dealurile pline de iarbă de peste pârâu. Când mă gândesc de câte bunătăți aș putea avea parte zi de zi și nu am. Ia uite ce verde și fragedă e iarba de pe Dealul Vântos!