„ L’amitie amoureuse e o relație care-i convine de minune cvadragenarului, care pare a continua să vadă în femeia divorțată copila de odinioară, nu și Adelei, pentru care acesta nu mai este doar maestrul adorat în taină, ci un bărbat adevărat. Dar tocmai aceste nesiguranțe formează în definitiv conținutul și interesul romanului. Ibrăileanu era conștient când scria Adela (și o spune prin intermediul lui Codrescu) că literatura română nu ne-a dat încă „nicio operă de observație cu destulă substanță sufletească. Adela e, poate, întâiul nostru roman de observație exclusiv sufletească, înaintea celor ale scriitorilor din generația lui Eliade, Holban, Sulutiu sau Blecher. Doar Camil Petrescu visase înainte (și nu în roman, ci în teatru) la conflicte pur stendhaliene, rezolvate în conștiința personajelor, fără spectacol exterior.
Adela e un roman de analize psihologice microscopice. Progresia intoxicând sentimentele este perfectă și insesizabilă. Nu există nimic fără semnificație în gesturi, atmosferă, cuvinte, pe scurt, în detalii… Acest roman discret, despre o lume de mult apusă, nu a îmbătrânit stilistic aproape deloc. – Nicolae Manolescu