Daniela Hendea construiește în acest volum experimental, în care poezia este însoțită și continuată de diagrame, tabele și note, vocea lucidă și luminoasă a unei mame care caută să înțeleagă autismul fiului său. Lovindu-se de lipsa de înțelegere a oamenilor, prinsă „în câmpul electromagnetic al unui teremin, în viața alături de copil, în care orice formă de comunicare este limitată, se acordează la frecvența supraviețuirii, explorând cu o poftă molipsitoare chiar și cele mai mărunte experiențe, cum ar fi arderea gunoiului sau înghițirea unor capsule de multivitamine, pe care le transformă în fermecătoare aventuri solitare. „Visez mereu că încerc/ să ajung într-un anumit loc și nu pot, / visez neputința într-o formă sau alta. (Diana Geacăr)