O prejudecată curentă ne spune că proza, pentru a fi bună, de succes, destinată clasicizării, trebuie să fie lungă. Opera multor autori infirmă categoric un asemenea culoar de vedere îngust. Adrian Voicu se alătură acestor scriitori, între care desigur strălucesc I. L. Caragiale, cu „momentele lui, Tudor Musatescu și atâția alții, autohtoni sau străini. Să nu uităm că aparentul „roman al lui Mircea Horia Simionescu, Dicționarul onomastic, este de fapt o lungă serie de miniaturi, fiecare fiind, la nevoie, nucleul unui roman. O condiție că asemenea fotograme epice (dar și dramatice) să se înfigă în mintea, inima și literatura cititorului este ca ele să aibă umor. Iar Adrian Voicu excelează la acest capitol, că și la cel al conducerii dialogului. Doar nu degeaba e și dramaturg. Citiți cu încredere micro-schițele lui Adrian Voicu și distrați-vă în voie!