„Nicoleta Dabija citește moartea în destinul surorii ei, dar înțelege că ceva încă rămâne, că există ceva în urma acțiunii morții, o altă viață sau o a doua viață care nu are nimic de-a face cu o presupusă lume  de dincolo . O a doua viață  aici  a Marianei, care se produce prin  transfer , prin developarea unor momente, situații, evenimente și stări trăite în sensibilitatea și memoria surorii, care le ordonează și le fixează într-o narațiune pentru a le păstra vii. Dar și o a doua viață a surorii, viață  adăugată  prin „sarcina rămasă de la Mariana, care continuă să lase efecte în amintire, în sensibilitate, să modifice când abrupt, când discret felul autoarei de înțelegere și raportare la nesfârșita vulnerabilitate a omului. Noi suntem mai mult decât noi înșine în măsura în care devenim viață a morților noștri, cedând rememorării sau comemorării lor părți importante din timpul în genere consumat în grija de sine și pentru propria împlinire.   A doua viață  este o carte care deturnează mersul firesc al curiozității cititorului, îl smulge din sistemul bine asigurat al superficialității lui firești, îl face să privească într-o oglindă de care în genere se ferește: fața morții… Iată-te!  Vianu Mureșan, scriitor și filosof