Prins între texte – între intertextualitatea unei enigmatice arhive de mănăstiri şi construcţia propriei scriituri –, „scribul continuă iluzia de a ieşi din capcana literară, livrându-ne, în acest nou volum, „Macondo-ul Diavolului Argintiu dintr-o Hanovra medievală, de fapt intrând definitiv în labirintul unui hipertext, prin adăugarea biografiilor Bufonului Vraci, a Bastardului, a Păpuşii, a Învingătorului leului sau a contelui Lorenzzi.   Într-un stil care i-a adus definitiva consacrare – premiul Academiei Române în 2010 –, Gheorghe Schwartz este acel neobosit „om de hârtie, care, potrivit inspiratului diagnostic pus de Ovidiu Pecican ( Tribuna , septembrie 2008), se ambiţionează să facă „ o profeţie prin iscodirea trecutului, refăcând firul prefirării vieţilor omeneşti în insolitul şi negura viitorului fiecărei clipe, ce se grăbeşte să se eternizeze şi să se istoricizeze, descompunându-se până la irecognoscibilitate şi devenind la fel de imprevizibilă ca viitorul scrutat de Nostradamus . Desigur, aşa cum opinează şi Ioan Holban (România literară, 16/21 aprilie 2011), „ Cei O Sută e, de pe acum, o mare izbândă a prozei noastre contemporane.